Un loc de muncă în tehnologia ecologică creează două noi locuri de muncă în industria clasică. În aproape fiecare gospodărie, fiecare instituție locală, fiecare clădire publică și fiecare unitate de producție este integrată tehnologia ecologică. Adeseori este insesizabilă și mai adesea este considerată ca de la sine înțeleasă și uneori este observată atunci când nu (mai) există. Majoritatea întreprinderilor austriece din domeniu sunt IMM-uri și se implică cu întreaga competență acumulată în domeniul tehnologiei ecologice, cu succes, pentru clienții lor de pe tot mapamondul - cota lor de export este de peste 80 %.
Tehnologia energetică și de mediu vizează asigurarea de resurse și soluții de natură să garanteze protecția climei și a mediului. În Austria există o concentrare unică de companii din sectorul inovațiilor, tehnologiei și lideri de piață în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor de mediu. Încă de la începutul anilor 1970 au fost inițiate demersuri la nivel social și politic pentru a înțelege protecția mediului ca factor important în conservarea calității vieții. Din acest motiv, clienții din întreaga lume regăsesc în Austria soluții avansate din punct de vedere tehnologic la probleme de viitor, de exemplu:
- eliminarea deșeurilor, reciclarea, valorificarea prin procese termice, tratarea reziduurilor biogene
- controlul și măsurarea poluării aerului
- alimentarea cu apă, tratarea apei, purificarea apei potabile
Industria este inovatoare și orientată spre export, companiile depun permanent eforturi pentru identificarea de soluții practice. Gestionarea durabilă și încercarea de a păstra materialele în circulație prezintă din acest motiv o importanță deosebită.
Factorul economic al tehnologiei mediului
Industria austriacă a tehnologiei mediului înconjurător este formată în mare parte din întreprinderi mici și mijlocii și înregistrează un ritm foarte rapid de dezvoltare tehnică. Această dinamică este susținută și de măsuri legale specifice.
Inovațiile ecologice produc un efect pozitiv direct asupra economiei, ceea ce aduce beneficii pentru clienții specialiștilor austrieci. În special în domeniul reciclării există noi evoluții pe piață care stimulează întregi ramuri economice. În Austria se înregistrează un nivel ridicat de reciclare a sticlei, a hârtiei, a metalelor și a substanțelor biogene. Rata de reciclare a deșeurilor municipale este de aproximativ 60%. Companiile austriece dispun de know-how-ul cu privire la tehnologiile, procesele și serviciile logistice și organizatorice necesare în acest scop.
Mai multe despre jucătorii de top din domeniul tehnologiei de mediu din Austria și tendințele actuale din industrie în revista FRESH VIEW - #GreenTech din Austria
Tehnologia viitorului cu tradiție
De peste 100 de ani, companiile austriece sunt adaptate celor mai noi tendințe, prin tehnologii inovatoare în sectorul ecologic. Turbina Kaplan dezvoltată în 1913 de inginerul austriac Viktor Kaplan, reprezintă în continuare forța motrice din spatele hidrocentralelor actuale. Energia solară termică și-a început marșul triumfal în Austria, iar tehnologiile și sistemele de reciclare din Austria sunt utilizate în întreaga lume.
Până la sfârșitul mileniului trecut, companiile austriece s-au axat pe soluțiile dezvoltate pe conservarea apei, controlul poluării aerului și gestionarea deșeurilor. În prezent, tehnologiile care și-au dovedit utilitatea practică în aceste domenii se bucură de cerere la nivel mondial. Subiectele actuale abordate de companiile austriece sunt constituite de optimizarea continuă a proceselor de reciclare și economia circulară, abordările inovatoare pentru tratarea apei și epurarea biologică a apei.
Tehnologii bazate pe cunoaștere pentru mediu
Educația joacă un rol important în tehnologia de mediu, deoarece tehnologia de mediu are nevoie de specialiști din numeroase domenii. Un exemplu de implicare a Austriei în dezvoltarea tinerilor specialiști este reprezentat de pregătirea profesioniștilor din domeniul resurselor biologice la TU Graz (Universitatea Tehnică din Graz) . Această universitate tehnică colaborează cu 13 parteneri științifici și de afaceri din cinci landuri, printre care Green Tech Cluster Styria, pentru a dezvolta două noi programe de masterat în domeniul bioresurselor. Rețeaua europeană pentru inovații în domeniul energiei durabile, pe scurt „eseia”, susține dezvoltarea de noi ocupații industriale „Biorefinery Engineers” și „Bioressource Value Chain Managers”.